I s-a anunțat sfârșitul de mai multe ori. Mai întâi au apărut aplicațiile de ride-sharing, apoi plata direct din telefon, tarifele calculate înainte de cursă și posibilitatea de a vedea mașina pe hartă.
Acum, industria auto vorbește tot mai mult despre vehicule autonome. Cu toate acestea, taximetria continuă să existe, iar mașinile cu lampă pe plafon sunt încă prezente în gări, aeroporturi, centrele orașelor și cartiere.
Explicația este mai simplă decât pare: indiferent cât de mult se schimbă tehnologia, oamenii continuă să aibă nevoie să ajungă rapid dintr-un loc în altul. Taximetria nu vinde doar o călătorie cu mașina, ci disponibilitate imediată. La cinci dimineața spre gară, după ultimul autobuz, la ieșirea din spital sau într-o seară în care nu vrei să conduci, nevoia rămâne aceeași.
Apariția Uber și Bolt a schimbat însă radical piața. Clientul s-a obișnuit să știe cine vine să îl ia, cât așteaptă, aproximativ cât va plăti și să poată achita cursa fără numerar. Taxiul tradițional a fost obligat astfel să concureze nu doar prin tarif, ci prin întreaga experiență oferită.
În România, cele două activități funcționează și în baza unor reglementări diferite: taximetria este reglementată prin Legea 38/2003, în timp ce transportul alternativ prin platforme digitale are cadrul stabilit prin OUG 49/2019. Pentru client, diferența juridică este însă mai puțin importantă decât întrebarea practică: cine ajunge mai repede și în condiții mai bune?
Taximetria nu dispare. Se transformă
Poate cel mai interesant lucru este că aplicațiile nu au eliminat meseria de șofer. Au schimbat doar felul în care acesta își găsește clientul. În locul unui apel la dispecerat a apărut comanda din aplicație, iar în locul așteptării într-o stație, o parte dintre șoferi se deplasează acolo unde algoritmul indică cerere.
Taxiurile clasice păstrează însă câteva avantaje. Pot fi luate direct din stradă sau din stație, sunt prezente în puncte-cheie precum aeroporturile și gările și rămân accesibile persoanelor care nu folosesc sau nu vor să folosească aplicații. În orașele mai mici, unde platformele de transport alternativ au o prezență redusă, rolul lor poate fi și mai important.
Asta nu înseamnă că orice formă de taximetrie va supraviețui. Un șofer care refuză plata cu cardul, o mașină neîngrijită sau lipsa transparenței asupra tarifului concurează acum cu servicii care au făcut din comoditate principalul lor argument. Meseria poate continua, dar modul în care era practicată în urmă cu 20 de ani este obligat să se schimbe.
Următoarea provocare ar putea fi chiar mai mare. Companii precum Waymo operează deja servicii comerciale de transport cu vehicule autonome în anumite orașe americane. Totuși, extinderea robotaxiurilor la scară largă presupune tehnologie, infrastructură, reglementări și investiții considerabile, iar ritmul adopției va fi diferit de la o țară la alta.
Pentru România, taximetristul pare departe de momentul în care devine inutil. Mai degrabă, meseria trece printr-o transformare în care aplicațiile, plata digitală și așteptările tot mai mari ale clienților devin parte din normalitate.
În fond, taximetria a supraviețuit pentru că serviciul pe care îl oferă nu și-a pierdut utilitatea. Se pot schimba mașinile, tarifele, aplicațiile și tehnologia de la bord, dar întrebarea clientului rămâne aceeași: „Mă duceți până acolo?”. Iar cât timp va exista această întrebare, va exista și cineva dispus să transforme drumul într-o meserie.
