Analizele de laborator efectuate după poluarea râului Motru, în zona stației de spălare-sortare a agregatelor minerale din Apa Neagră, confirmă deprecierea calității apei, după ce specialiștii au identificat o evacuare necontrolată de ape uzate tehnologice în cursul râului.
În aval de punctul de evacuare, concentrația materiilor în suspensie a ajuns la 96 de miligrame pe litru, față de doar 15 miligrame pe litru în amonte. Specialiștii de la Apele Române Jiu au prelevat probe din trei puncte, respectiv din zona aflată în amonte de evacuare, de la evacuarea generală și din aval, iar rezultatele analizelor au arătat diferențe importante între probe.
Cea mai mare valoare a fost înregistrată chiar în zona evacuării stației, unde concentrația materiilor în suspensie a ajuns la 407 mg/l. Potrivit reprezentanților Apele Române Jiu, această valoare depășește limita maximă admisă pentru acest indicator, prevăzută în Anexa 3 – NTPA 001 din HG nr. 188/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Diferență de peste șase ori între apa din amonte și cea din aval
Materiile în suspensie sunt particule solide foarte fine transportate de apă, precum particule minerale, argilă, nisip fin sau alte materiale. Atunci când concentrația acestora crește semnificativ, apa devine mai tulbure, iar efectele se pot răsfrânge asupra organismelor acvatice și habitatelor acestora.
În cazul râului Motru, probele analizate de specialiști au indicat o concentrație de 15 mg/l în amonte de punctul de evacuare și de 96 mg/l în aval. Potrivit Apele Române Jiu, diferența reprezintă o creștere de peste șase ori a concentrației materiilor în suspensie după punctul în care au fost evacuate apele uzate.
„Acest lucru arată o creștere de peste 6 ori a concentrației materiilor în suspensie în apa râului după punctul de evacuare”, au transmis reprezentanții Apele Române Jiu.
Specialiștii avertizează că un nivel ridicat al materiilor în suspensie poate reduce pătrunderea luminii în apă, poate afecta organismele acvatice și habitatele acestora și poate favoriza depunerea materialului fin pe fundul albiei, contribuind astfel la degradarea ecosistemului acvatic.
Reprezentanții instituției atrag atenția că apa râului nu trebuie tratată ca o simplă cale de evacuare, subliniind că orice deversare neconformă poate avea efecte asupra ecosistemului.
Poluarea a fost identificată luni, când specialiștii Apele Române Jiu au efectuat verificări în zona Stației de Sortare-Spălare Agregate Minerale Apa Neagră, aparținând S.C. ROVCRI GOLD S.R.L. Pe amplasament se desfășurau lucrări de decolmatare a decantoarelor de ape uzate tehnologice, iar o parte din apa rezultată în urma acestor operațiuni ajungea în râul Motru.
După identificarea evacuării necontrolate, specialiștii au prelevat probe din cele trei secțiuni ale râului pentru a putea evalua impactul asupra calității apei. Apele Române Jiu anunță că monitorizează în continuare zona în care s-a produs deversarea.

