Leucemia este una dintre afecțiunile care pot schimba radical modul în care funcționează organismul, deoarece nu afectează un singur organ, ci sistemul care produce celulele sanguine.
Este, de fapt, un grup de cancere ale țesuturilor formatoare de sânge, cel mai frecvent ale măduvei osoase, în care anumite celule încep să se multiplice necontrolat și ajung să împiedice producerea normală a celulelor sanguine.
Termenul de „leucemie” nu descrie însă o singură boală. Există mai multe forme, iar diferențele dintre ele sunt importante atât pentru evoluția bolii, cât și pentru tratament. În funcție de viteza cu care evoluează și de tipul de celulă afectată, leucemiile sunt împărțite în forme acute și cronice, respectiv mieloide și limfoide. Printre cele mai cunoscute se numără leucemia acută limfoblastică (ALL), leucemia acută mieloidă (AML), leucemia limfocitară cronică (CLL) și leucemia mieloidă cronică (CML).
Ce se întâmplă în organism atunci când apare leucemia
Pentru a înțelege această afecțiune, trebuie pornit de la măduva osoasă, „fabrica” în care organismul produce celulele sanguine. În mod normal, aici sunt generate globulele roșii, globulele albe și trombocitele, fiecare având un rol esențial: eritrocitele (globulele roșii) transportă oxigenul, leucocitele (globulele albe) contribuie la apărarea împotriva infecțiilor, iar trombocitele (plachetele sanguine) participă la oprirea sângerărilor.
În leucemie, o celulă hematopoietică suferă modificări care îi permit să se multiplice anormal și să nu mai urmeze procesul normal de maturizare. Celulele leucemice se acumulează în măduva osoasă și în sânge, iar pe măsură ce ocupă tot mai mult spațiu, producția normală a celulelor sanguine poate fi afectată.
De aici rezultă o mare parte dintre simptomele bolii. Atunci când sunt produse prea puține globule roșii, poate apărea anemia, care se manifestă prin oboseală, slăbiciune, amețeli sau senzație de lipsă de aer. Atunci când numărul sau funcția celulelor albe normale este afectat, organismul poate deveni mai vulnerabil la infecții. Iar atunci când sunt insuficiente trombocitele, pot apărea vânătăi, sângerări nazale sau gingivale și sângerări care se opresc mai greu.
Important este că leucemia nu înseamnă pur și simplu „prea multe globule albe”. Uneori numărul total al leucocitelor poate fi crescut, normal sau chiar scăzut, în funcție de forma bolii și de stadiul acesteia.
Cum se manifestă leucemia și când trebuie investigată
Simptomele leucemiei pot fi inițial nespecifice, ceea ce face ca afecțiunea să fie uneori descoperită în urma unor analize de sânge efectuate din alte motive. Oboseala persistentă, paloarea, infecțiile repetate, febra fără o explicație evidentă, transpirațiile nocturne sau pierderea inexplicabilă în greutate pot apărea în unele forme de leucemie, însă niciunul dintre aceste simptome nu este suficient pentru a indica singur existența bolii.
Un alt semn poate fi apariția neobișnuit de ușoară a vânătăilor sau a sângerărilor, în special atunci când acestea nu pot fi explicate prin traumatisme. Unele persoane pot prezenta pete mici roșiatice sau violacee pe piele, numite peteșii, care apar în contextul unui număr scăzut de trombocite.
În anumite cazuri pot apărea dureri osoase sau articulare, ganglioni limfatici măriți ori senzație de presiune sau plenitudine abdominală, aceasta din urmă putând fi asociată cu mărirea splinei. În leucemiile acute, simptomele se pot instala într-un timp relativ scurt și pot deveni rapid importante.
Asta nu înseamnă că o persoană care este obosită, are febră sau observă o vânătaie trebuie să se gândească automat la leucemie. Aceste manifestări sunt mult mai frecvente în alte afecțiuni. Important este contextul: simptomele persistente, asocierea mai multor semne sau modificările inexplicabile ale hemoleucogramei necesită evaluare medicală.
Cum este diagnosticată această afecțiune
Primul pas este, de multe ori, o hemoleucogramă completă. Analiza poate arăta modificări ale numărului de leucocite, hemoglobinei sau trombocitelor, dar și prezența unor celule anormale în sângele periferic.
Diagnosticul nu se bazează însă doar pe o hemoleucogramă. În funcție de suspiciunea clinică, medicul poate recomanda examinarea măduvei osoase, imunofenotipare prin citometrie în flux, precum și investigații citogenetice și moleculare.
Aceste teste sunt esențiale deoarece tratamentul modern al leucemiei este din ce în ce mai personalizat. Nu este suficient să se știe că pacientul are leucemie; medicii trebuie să afle exact ce tip de leucemie este și, în anumite situații, ce modificări genetice sau moleculare prezintă celulele canceroase. Acest lucru poate schimba inclusiv alegerea medicamentului.
De la chimioterapie la tratamente țintite și imunoterapie
Chimioterapia rămâne importantă în tratamentul mai multor forme de leucemie, în special în leucemiile acute, însă medicina modernă nu se mai bazează exclusiv pe aceasta. În ultimele decenii, tratamentul a evoluat către terapii care pot identifica anumite caracteristici ale celulelor leucemice și le pot ataca mai precis. National Cancer Institute (NCI) descrie terapiile țintite și imunoterapia drept direcții importante ale progresului actual în leucemie.
Terapiile țintite funcționează prin blocarea unor proteine, mutații sau mecanisme moleculare de care celulele canceroase depind pentru a supraviețui și a se multiplica. Un exemplu foarte important este leucemia mieloidă cronică, în care inhibitorii de tirozin-kinază, precum imatinib, dasatinib, nilotinib, bosutinib sau asciminib, au schimbat radical perspectiva asupra bolii.
În leucemia acută mieloidă, alegerea tratamentului poate fi influențată de anumite mutații, printre terapiile țintite utilizate în situații specifice numărându-se medicamente precum midostaurin, quizartinib, gilteritinib, ivosidenib sau enasidenib.
Practic, medicina încearcă să treacă de la un tratament identic pentru cât mai mulți pacienți la un tratament ales în funcție de particularitățile biologice ale leucemiei fiecărui pacient.
Imunoterapia și terapia CAR-T, una dintre cele mai spectaculoase evoluții
Una dintre cele mai moderne direcții de tratament este imunoterapia, care încearcă să folosească propriul sistem imunitar al pacientului pentru a identifica și distruge celulele leucemice.
Un exemplu este terapia CAR-T. În cadrul acesteia, limfocitele T ale pacientului sunt recoltate și modificate genetic în laborator astfel încât să recunoască anumite structuri de pe celulele canceroase. După multiplicarea lor, celulele modificate sunt administrate înapoi pacientului, unde pot identifica și ataca celulele leucemice.
CAR-T a devenit deosebit de importantă în anumite forme de leucemie acută limfoblastică cu celule B, în special atunci când boala a revenit sau nu a răspuns la tratamentele anterioare. Există mai multe terapii CAR-T aprobate pentru situații specifice, iar cercetătorii încearcă în continuare să extindă utilizarea lor.
Tratamentul nu este însă lipsit de riscuri. Una dintre complicațiile importante este sindromul de eliberare a citokinelor, care poate produce febră, scăderea tensiunii arteriale, dificultăți de respirație și alte manifestări sistemice. Din acest motiv, terapia CAR-T se administrează în centre specializate, cu monitorizare atentă.
Transplantul de celule stem poate oferi o nouă șansă în cazurile selectate
Transplantul de celule stem hematopoietice rămâne o opțiune importantă pentru anumite forme și categorii de pacienți. În linii mari, tratamentul presupune administrarea unei terapii intensive menite să elimine cât mai multe dintre celulele leucemice, urmată de administrarea de celule stem care pot reface sistemul hematopoietic.
În cazul transplantului alogen, celulele provin de la un donator. Există și un efect imunologic important, numit efect grefă-contra-leucemie: celulele imunitare provenite de la donator pot recunoaște și ataca celulele leucemice rămase în organism.
Transplantul nu este însă potrivit pentru toți pacienții. Decizia depinde de tipul leucemiei, caracteristicile genetice ale bolii, răspunsul la tratament, vârsta, starea generală de sănătate și riscurile asociate procedurii.
Ce înseamnă, de fapt, „tratament modern” pentru leucemie
În prezent, tratamentul leucemiei nu mai poate fi rezumat la „chimioterapie”. Pentru unii pacienți, schema poate combina chimioterapia cu terapii țintite, anticorpi monoclonali, imunoterapie sau transplant de celule stem, iar pentru alții tratamentul poate fi predominant țintit.
În leucemia limfocitară cronică, de exemplu, terapiile moderne includ inhibitori ai tirozin-kinazei Bruton, precum acalabrutinib și zanubrutinib, precum și combinații care includ venetoclax. Alegerea terapiei se face în funcție de caracteristicile bolii și ale pacientului.
În leucemia acută limfoblastică pot fi utilizate chimioterapia, terapiile țintite, imunoterapia și, pentru anumite cazuri, transplantul de celule stem. Printre terapiile moderne se află blinatumomab, inotuzumab ozogamicin și anumite terapii CAR-T.
Iar pentru unele subtipuri foarte bine definite biologic, tratamentele pot fi atât de specifice încât modificarea genetică prezentă în celula leucemică devine una dintre principalele informații care ghidează alegerea terapiei.
Leucemia nu mai înseamnă automat același prognostic ca în urmă cu câteva decenii
Progresele în diagnostic și tratament au schimbat semnificativ modul în care este abordată leucemia. Totuși, nu există un singur prognostic pentru „leucemie”. Evoluția diferă enorm între tipurile de boală și chiar între pacienți cu aceeași formă de leucemie.
Vârsta, starea generală de sănătate, modificările genetice ale celulelor leucemice, răspunsul la tratamentul inițial și existența sau nu a unei recidive sunt doar câteva dintre elementele care pot influența evoluția.
De aceea, un diagnostic de leucemie nu trebuie interpretat automat ca o condamnare, dar nici minimalizat. Unele forme pot evolua rapid și necesită tratament imediat, în timp ce anumite forme cronice pot fi monitorizate pentru o perioadă înainte de începerea tratamentului, atunci când situația clinică permite acest lucru.
Direcția medicinei este însă tot mai clară: identificarea cât mai exactă a bolii, alegerea tratamentului pe baza caracteristicilor biologice ale leucemiei și utilizarea unor terapii capabile să lovească ținta canceroasă cu o precizie tot mai mare. Cercetarea continuă în zona terapiilor țintite, a imunoterapiilor și a terapiilor celulare, inclusiv CAR-T, iar noi tratamente sunt evaluate în studii clinice.
Pentru pacient, una dintre cele mai importante schimbări este tocmai aceasta: leucemia nu mai este privită ca o singură boală care trebuie tratată după o schemă universală, ci ca un grup complex de cancere în care biologia bolii poate dicta tratamentul.
