Pentru o parte dintre tinerii aflați la început de drum, primul loc de muncă a devenit un paradox greu de rezolvat. Companiile spun că au nevoie de oameni pregătiți, capabili să lucreze independent și să se adapteze rapid, în timp ce absolvenții și studenții care încearcă să intre pentru prima dată pe piața muncii se lovesc frecvent de aceeași cerință: experiență profesională.
Problema este simplă. Dacă pentru un post entry-level se cer deja unul, doi sau chiar trei ani de experiență, apare întrebarea inevitabilă: unde ar trebui să o obțină un tânăr care nu a mai avut un loc de muncă?
Situația este cu atât mai complicată pentru studenții care încearcă să își construiască un CV în timp ce merg la facultate. Un job full-time poate fi dificil de combinat cu programul universitar, iar internshipurile, voluntariatul sau proiectele personale nu sunt întotdeauna tratate de angajatori ca echivalent al experienței profesionale.
„Entry-level”, dar cu cerințe de mid-level
Una dintre cele mai întâlnite situații în anunțurile de angajare este ca postul să fie prezentat drept entry-level, însă lista de cerințe să arate diferit. Candidatul ideal trebuie să cunoască deja anumite programe, să aibă experiență într-un domeniu similar, să poată lucra fără supraveghere și, uneori, să fi avut deja un rol asemănător.
Pentru un angajator, explicația este relativ simplă: recrutarea unei persoane fără experiență presupune timp și resurse investite în training. Un candidat care a mai lucrat în domeniu poate fi productiv mai repede și necesită mai puțină pregătire. Pentru un tânăr, însă, cerința poate crea un cerc vicios. Nu este suficient să aibă studii, să fi făcut cursuri sau să aibă cunoștințe teoretice. I se cere să demonstreze că a mai făcut deja ceea ce încearcă să facă pentru prima dată.
Iar aici apare una dintre cele mai mari frustrări ale generației Z: „Cum să am experiență dacă nimeni nu mă angajează fără experiență?”
Facultatea nu mai este suficientă, dar nici munca nu este ușor de început
Diploma universitară nu mai reprezintă, în multe domenii, o garanție că un absolvent va găsi rapid un loc de muncă. Companiile caută tot mai mult competențe practice, experiență și capacitatea de a produce rezultate.
În același timp, obținerea acestor competențe în timpul facultății nu este întotdeauna simplă. Un student trebuie să împartă timpul între cursuri, examene, proiecte, eventual un job part-time și încercarea de a acumula experiență relevantă. Există internshipuri și programe pentru studenți, însă numărul locurilor disponibile nu este suficient pentru ca fiecare tânăr să poată trece ușor această etapă. Mai mult, unele internshipuri vin cu procese de recrutare aproape la fel de competitive precum cele pentru un loc de muncă propriu-zis.
Pentru cei care nu reușesc să obțină un internship relevant, rămân proiectele personale, voluntariatul sau activitățile extracurriculare. Acestea pot demonstra inițiativă și anumite competențe, însă nu toate companiile le acordă aceeași greutate ca experienței într-un mediu profesional.
De ce sunt reticenți angajatorii să angajeze oameni fără experiență
Din perspectiva companiei, recrutarea unui junior reprezintă un risc. Un candidat fără experiență poate avea nevoie de săptămâni sau luni pentru a înțelege procesele interne, instrumentele folosite și modul de lucru al echipei.
În plus, există și riscul ca persoana respectivă să plece după ce a fost instruită. Pentru companie, investiția în formarea unui angajat devine astfel mai greu de justificat. De aici apare preferința pentru candidații care pot demonstra deja că au lucrat într-un mediu similar. Problema este că, dacă toate companiile procedează la fel, accesul în piața muncii devine din ce în ce mai dificil pentru cei aflați la început de drum.
Un sistem în care fiecare angajator caută exclusiv oameni deja formați poate produce un efect paradoxal: companiile ajung să concureze pentru același grup restrâns de candidați cu experiență, în timp ce tinerii care ar putea deveni acei angajați rămân la ușa pieței muncii.
Tinerii ajung să accepte joburi care nu au legătură cu studiile
În lipsa unei prime oportunități în domeniul în care s-au pregătit, mulți tineri aleg să accepte aproape orice loc de muncă pentru a avea un venit și pentru a putea adăuga prima experiență în CV. Problema este că experiența acumulată într-un domeniu complet diferit nu îi ajută neapărat să obțină jobul pentru care s-au pregătit.
Un absolvent care lucrează câteva luni într-un magazin, într-un call-center sau în HoReCa dobândește, fără îndoială, competențe utile: comunicare, disciplină, lucru cu oamenii sau gestionarea situațiilor dificile. Dar atunci când aplică ulterior pentru un post în domeniul său, se poate lovi din nou de aceeași întrebare: „Ce experiență ai în domeniu?” Astfel, primul job nu mai este doar o etapă de început. Devine o condiție pentru a putea avea acces la următorul.
Ce ar putea schimba situația
Una dintre soluții ar fi ca firmele să facă o diferență mai clară între pozițiile entry-level și cele care presupun deja experiență. Un post destinat unui absolvent nu ar trebui să aibă aceleași criterii ca unul pentru un specialist care lucrează deja de câțiva ani în domeniu.
În același timp, programele de internship și trainee pot reprezenta o punte reală între facultate și primul job, dacă sunt construite în jurul formării și nu sunt tratate doar ca o modalitate de a obține forță de muncă ieftină. Și tinerii au, însă, o parte importantă din responsabilitate. Un CV nu trebuie să înceapă și să se termine cu facultatea. Proiectele personale, freelancingul, voluntariatul, concursurile, organizațiile studențești sau chiar construirea unui mic proiect pe cont propriu pot demonstra că un candidat știe să transforme teoria în ceva concret.
Pentru angajatori, întrebarea nu ar trebui să fie doar „Câți ani de experiență are?”, ci și „Ce știe să facă efectiv?”. Pentru tineri, provocarea este să nu aștepte ca prima oportunitate să vină sub forma perfectă de „job”. Uneori, experiența care deschide prima ușă poate fi construită înainte ca primul contract de muncă să apară.
Cine sparge cercul?
În cele din urmă, problema primului job nu poate fi rezolvată exclusiv de tineri și nici exclusiv de companii. Angajatorii au nevoie de oameni pregătiți, dar oamenii pregătiți nu apar din senin. Cineva trebuie să le ofere primul proiect, prima responsabilitate și primul context în care să greșească, să învețe și să devină buni.
Iar pentru generația care intră acum pe piața muncii, întrebarea rămâne una extrem de simplă: dacă fiecare angajator cere experiență, cine le mai oferă tinerilor șansa de a o obține? Poate că adevărata problemă a primului job nu este lipsa de experiență a tinerilor, ci faptul că există prea puține uși prin care această experiență poate fi construită.
