Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit peste 4.200 de articole vestimentare, perechi de încălțăminte și produse de parfumerie inscripționate cu numele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Produsele au fost găsite în autocare care circulau pe ruta Turcia-România și au o valoare estimată la peste 1,2 milioane de lei dacă ar fi fost vândute ca produse originale.
În perioada 1-3 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat acțiuni de tip BLITZ pe DN 5, împreună cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
În timpul controalelor au fost verificate mai multe autocare care efectuează curse regulate de transport persoane între Turcia și România.
Produsele erau ascunse în bagaje și în spațiile autocarelor
Polițiștii au descoperit, în total, 4.269 de bunuri inscripționate cu denumirea unor mărci protejate. Printre acestea se numără articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de parfumerie.
O parte dintre produse se aflau în bagajele personale ale pasagerilor, iar altele erau ascunse în diferite locuri din interiorul autocarelor și în spațiile special amenajate.
Bunurile aparțineau unor cetățeni români și turci, cu vârste cuprinse între 22 și 62 de ani. Potrivit polițiștilor de frontieră, persoanele verificate nu au putut prezenta documente legale care să ateste proveniența produselor.
Valoarea estimată a mărfii se ridică la 1.207.050 de lei, calculată în ipoteza în care produsele ar fi fost comercializate ca articole de marcă.
Întreaga cantitate a fost indisponibilizată și introdusă în Camera de corpuri delicte a instituției, pentru continuarea cercetărilor.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă care poate aduce atingere drepturilor titularului mărcii.
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.

