Doi copii aflați pe biciclete au traversat calea ferată printre barierele coborâte, cu doar câteva secunde înainte ca un tren să treacă prin acel loc. Incidentul s-a produs în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, iar momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. În zonă, trenurile pot circula cu viteze de până la 140 km/h.
Incidentul a avut loc luni după-amiază, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Haltei din Valu lui Traian, pe Magistrala 800. Potrivit reprezentanților Sucursalei Regionale CF Constanța, un grup de copii aflați pe biciclete se pregătea să traverseze calea ferată în momentul în care au fost activate semnalele de avertizare, iar barierele au început să coboare. Doi dintre copii s-au oprit în apropierea barierelor. Ceilalți doi au ales însă să continue și au trecut cu bicicletele printre barierele deja coborâte.
Cei doi au reușit să ajungă pe partea cealaltă a căii ferate, însă la doar câteva secunde distanță un tren a trecut prin acel punct. Întregul moment a fost surprins de camerele de supraveghere.
Trenul putea ajunge în câteva secunde
Reprezentanții CFR atrag atenția că, în cazul unui tren aflat în circulație, timpul de reacție este extrem de redus, iar oprirea nu se poate face instantaneu. Chiar și în situația în care mecanicul observă o persoană sau un vehicul pe șine și acționează frâna de urgență, trenul poate avea nevoie de aproximativ 800-1.000 de metri pentru a se opri complet.
În plus, mecanicul nu poate schimba direcția trenului pentru a evita un obstacol aflat pe calea ferată.
„Un moment de neatenție, o decizie greșită sau dorința de a «câștiga» câteva secunde pot avea însă consecințe ireversibile”, au transmis reprezentanții Sucursalei Regionale CF Constanța.
Trenurile ajung la 140 km/h în zona Valu lui Traian
Pericolul este cu atât mai mare cu cât trenurile care circulă pe Magistrala 800 pot atinge, în zona Valu lui Traian, viteze de până la 140 km/h. CFR le reamintește pietonilor, șoferilor și bicicliștilor să respecte semnalele luminoase și acustice și să nu traverseze calea ferată după coborârea barierelor.
„O barieră coborâtă nu este o invitație la traversare. Este un semnal de STOP. Un semnal acustic nu este un simplu zgomot. Este un avertisment. O linie de cale ferată nu este un loc de joacă”, au transmis reprezentanții Sucursalei Regionale CF Constanța.
Incidentul de la Valu lui Traian nu s-a soldat cu victime, însă imaginile surprinse de camere arată cât de mică poate fi diferența dintre o traversare aparent „reușită” și o tragedie.

