Incendiul de la Spitalul de Psihiatrie din Bihor a fost provocat de o pacientă

Incendiul izbucnit joi seara la Spitalul de Psihiatrie din Ștei a fost provocat intenționat de o pacientă fără discernământ, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor.

Potrivit sursei citate, cinci angajați ai spitalului – trei femei și doi bărbați, infirmieri implicați în evacuarea pacienților – au suferit o ușoară intoxicație cu fum. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.

Focul a izbucnit într-un salon de la etajul I și a cuprins două saltele. Până la sosirea echipajelor de intervenție, 53 de persoane s-au autoevacuat, iar la ora 22:13 a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

În total, 116 persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat de la etajele I și II ale clădirii.

Incendiul a fost lichidat, însă etajul I a fost inundat cu fum, pompierii intervenind pentru ventilarea spațiilor și verificarea clădirii.

La intervenție au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, două autoscări, o ambulanță SMURD și 11 echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean și SMURD Oradea.

Potrivit reprezentanților ISU, nu au fost înregistrate alte victime.

ByIoan Bogdan

Ioan Bogdan este colaborator RISE NEWS, pasionat de actualitate, societate și subiectele care influențează viața de zi cu zi. Scrie într-un stil direct și accesibil, cu accent pe informații clare, context și teme relevante pentru publicul tânăr. Este interesat în special de schimbările sociale, lifestyle, tehnologie și tendințele care modelează modul în care trăim și comunicăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *