BREAKING NEWS Alertă aeriană în România: Două ținte detectate în apropierea Insulei Șerpilor. Armata a ridicat avioane F-18, iar populația din Tulcea a primit RO-Alert

ByRedactia

24 august 2026 #alerta, #rachete, #roalert

Imagine: Arhiva RISE NEWS

Două ținte aeriene au fost detectate, în noaptea de luni spre marți, de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, la aproximativ 25 de kilometri nord-vest de Insula Șerpilor. Potrivit MApN, acestea se îndreptau către frontiera României, iar autoritățile au activat măsurile necesare pentru monitorizarea situației și alertarea populației din nordul județului Tulcea.

După detectarea celor două ținte, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol pentru a monitoriza evoluția acestora.

În același timp, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 22:55, prin care locuitorii din zona vizată au fost avertizați cu privire la situația aeriană.

Țintele au dispărut de pe radar după câteva minute

La ora 22:58, la doar trei minute după transmiterea mesajului RO-Alert, cele două contacte aeriene nu au mai fost detectate de sistemele radar. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, în același interval au fost raportate explozii pe teritoriul Ucrainei, în zona aflată în apropierea frontierei românești. Autoritățile precizează că, în urma monitorizării situației, nu au fost detectate pătrunderi ale celor două ținte în spațiul aerian național.

„Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 22.55.”, transmite MApN.

Ministerul Apărării Naționale anunță că va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *