Traficul rutier este restricționat pe DN 10 Buzău–Brașov, în localitatea Lunca Priporului din Nehoiu, după ce o porțiune de carosabil s-a surpat pe sensul de mers către Brașov. Șoferii sunt nevoiți să circule pe un singur sens în zona afectată.
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Buzău, incidentul a fost provocat de o avarie la o conductă care aparţine Companiei de Apă Buzău.
În urma spargerii conductei, apa a spălat pământul din jur, afectând structura drumului. În cursul dimineţii de vineri, carosabilul a cedat, iar o porţiune din sensul Buzău–Braşov s-a prăbuşit. Traficul se desfăşoară alternativ, pe un singur sens, fiind dirijat cu ajutorul semafoarelor. Restricţia poate determina formarea unor coloane şi creşterea timpului de deplasare pe Valea Buzăului.
Reprezentanţii DRDP le recomandă şoferilor să reducă viteza, să respecte semaforizarea şi indicaţiile din zonă, să păstreze distanţa faţă de celelalte autovehicule şi să manifeste prudenţă sporită la traversarea sectorului afectat.
